Kelemen: Doi candidați au dosare penale, îi considerăm nevinovați până la o decizie irevocabilă

Kelemen: Doi candidați au dosare penale, îi considerăm nevinovați până la o decizie irevocabilă
Publicat: 24/10/2012, 20:45
Actualizat: 29/09/2018, 13:28

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că doar doi candidați ai UDMR au dosare penale, dar că Uniunea îi consideră nevinovați atâta vreme cât nu există o decizie irevocabilă a instanței în cazul lor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat, miercuri, într-o conferință de presă, câți candidați ai UDMR au fost condamnați în primă instanță, trimiși în judecată sau anchetați de DNA, Kelemen a răspuns că nu poate să dea o cifră, dar crede că sunt două persoane care au astfel de probleme.

El a afirmat că este vorba de secretarul de stat Marko Attila, candidat pentru Camera Deputaților într-un colegiu din Sfântu Gheorghe, și de deputatul de Covasna Olosz Gergely, candidat pentru Senat în zona Târgu Secuiesc – Covasna – Întorsura Buzăului.

„Nu pot să vă dau o cifră. Sunt, cred, două persoane care au astfel de probleme, dar până când nu există o decizie irevocabilă a instanței, noi îi considerăm nevinovați. Și pe domnul Marko, și pe domnul Olosz. Nu am cunoștințe de alte cazuri”, a spus Kelemen.

Liderul UDMR a precizat că nu procurorul stabilește cine este vinovat, ci judecătorul sau completul de judecată.

Secretarul de stat Marko Attila a fost condamnat în primă instanță la trei ani de închisoare în cazul restituirii Colegiului „Székely Mikó”, iar deputatul Olosz Gergely, fost președinte ANRE în perioada 2007-2008, a fost trimis recent în judecată pentru trafic de influență.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Masacrul legionar de la Jilava, cele mai odioase crime din istoria României